Omul zăcea în praful arenei obosit şi plin de sînge. Rănile îl dureau iar aerul pe care se căznea cu atîta greutate să-l tragă în piept era de o fierbinţeală agonizată, abia îşi mai simţea membrele şi sabia scurtă pe care încă o mai ţinea în mînă. Soarele îl orbea aşa că gladiatorul încercă să-şi mute privirea de la el, o siluetă întunecată apăru în imediata sa apropiere. Era adversarul şi prietenul său, Epaphor, care avea să-l omoare dacă nu îşi revenea în următoarele secunde – regulile erau clare în această privinţă. În alte condiţii ar fi sperat la viaţă, dar nu era o luptă obişnuită.
Omul căzut la pămînt încercă să se ridice fără prea mult succes. Rana pe care o avea la piciorul de sprijin era prea profundă iar gladiatorul rănit se prăbuşi din nou cu un geamăt adînc. Se folosi de noul impuls pentru a se rostogoli cît mai departe de cel care se apropia dar îşi scăpă arma în chiotele infernale ale mulţimii de oameni din arenă. Acum Marcus era sigur că şansele sale de a supravieţui erau mult mai mici decît înainte, aproape nule; încercă cu disperare să se ridice din nou în picioare şi de data aceasta reuşi cu mare greutate. Din partea mulţimii care îi înconjura pe cei doi luptători se auzi un nou val de strigăte de tot felul:
- Omoară-l, Epaphor! Acum ai prilejul!
- Mai ai o şansă Marcus!
- Ia-ţi arma, gladiator nenorocit! Ia-ţi arma şi omoară-l pe porcul ăla!
Capul îi vîjîia, iar Marcus înţelegea cu greutate sunetele care treceau peste zidul de piatră şi străbăteau porţiunea de praf şi pietre din arenă pentru a ajunge pînă la el. În afară de umbra întunecată care contrasta atît de mult cu soarele strălucitor al peninsulei italice şi zgomotele de fundal a mulţimii care-i înconjura gladiatorul nu era capabil să vadă decît propria armă căzută în apropiere. Umbra prietenului său era interpusă între el şi armă, trebuia să ajungă la ea pentru a se putea apăra. Şi mai ales pentru a-şi cîştiga libertatea chiar dacă asta însemna moartea unuia dintre puţinii oameni pe care îi stima şi la care ţinea cu adevărat.
Pentru început încercă să-l ocolească pe Epaphor dar acesta se interpuse în continuare între el şi arma căzută, o strălucire palidă veni dinspre umbra cea întunecată: era scutul adversarului care, împreună cu cîrligul pe care îl ţinea în mîna dreaptă, erau armele care îl făceau atît de periculos. Marcus încercă să-l fenteze pentru a-l face să se îndepărteze dar nu reuşi, Epaphor se ţinea bine pe poziţia lui. Lui Marcus nu-i mai rămase decît să rişte şi să încerce să treacă oricum de gladiatorul din faţa lui, se lăsă pe piciorul sănătos şi se prefăcu că vrea să sară în partea stîngă dar în ultima fracţiune de secundă o luă în dreapta. Negrul căzu în cursă iar Marcus încercă să-l ocolească îndreptîndu-se şchiopătînd pe o linie curbă spre sabia care strălucea în praf. Nu se dovedi suficient de rapid pentru că Epaphor îl ajunse din urmă şi îl lovi puternic cu scutul în spate iar Marcus se prăbuşi din nou alunecînd cîţiva metri prin praful fierbinte spre arma sa care încă rămînea prea departe. Epaphor lovi cu piciorul această armă făcînd să se îndepărteze şi mai mult apoi reveni cu un salt lîngă adversarul său apoi îl imobiliză punîndu-i piciorul pe piept. Durerea rănilor era întrecută doar de durerea lipsei de aer, iar Marcus se simţea cu adevărat în agonie.
În arenă urletele mulţimii ajunseră la cote noi, atenţia tuturor se mută de la cei doi gladiatori la împăratul din tribuna oficială care urma să hotărască soarta celui căzut. Degetul întors spre sol provocă un nou urlet ca de fiară înnebunită de sînge printre spectatori şi aduse pe faţa negrului o expresie de cruntă dezamăgire.
- Îmi pare rău, prietene, şopti.
- De ce? Trebuie să fii liber sau să mori, acestea sînt regulile acestui joc crud.
Privirea înceţoşată a lui Marcus nu-i permisese să vadă gestul împăratului, deşi ultimul urlet îi dăduse oarecare idee despre ceea ce se întîmpla încă nu înţelegea pe deplin gravitatea situaţiei în care ajunsese. Încercă să se întindă după o armă care nu mai era acolo dar fără succes.
Ultimul lucru pe care îl mai percepu a fost acela a unei dureri surde noi între coaste apoi totul explodă în faţa ochilor.
Restul povestirii e aici: http://www.dan-marius.ro/povestiri/Dincolo_de_realitate/Gladiatorul/MTM=/
Posted via Dan-Marius.ro Omul zăcea în praful arenei obosit şi plin de sînge. Rănile îl dureau iar aerul pe care se căznea cu atîta greutate să-l tragă în piept era de o fierbinţeală agonizată, abia îşi mai simţea membrele şi sabia scurtă pe care încă o mai ţinea în mînă. Soarele îl orbea aşa că gladiatorul încercă să-şi mu ... from danmariuss's Space
Omul zăcea în praful arenei obosit şi plin de sînge. Rănile îl dureau iar aerul pe care se căznea cu atîta greutate să-l tragă în piept era de o fierbinţeală agonizată, abia îşi mai simţea membrele şi sabia scurtă pe care încă o mai ţinea în mînă. Soarele îl orbea aşa că gladiatorul încercă să-şi mu ...
