Zilele astea se petrece un nou episod al absurdistanului românesc: aeroportul Băneasa se vede obligat să-şi reducă activitatea pe timpul nopţii pentru că cei care şi-au construit case în apropiere s-au plîns de zgomot.
Istoria acestei poveşti este simplă şi implică multă neruşinare şi tupeu: specula imobiliară din Bucureşti din ultimii ani a implicat terenurile din apropierea aeroportului Băneasa.Adică cineva a cumpărat teren, a obţinut cumva o autorizaţie de construcţie, în ciuda apropierii de aeroport, şi a plantat acolo cîteva case. Întrebarea pe care şi-ar pune-o oricine este: „cît de prost trebuie să fii încît să-ţi cumperi sau să-ţi construieşti o casă în apropierea aeroportului?”. Pe lîngă zgomotul evident, poţi oricînd să se te trezeşti cu un avion (întreg sau pe bucăţi) în mijlocul sufrageriei. Sau poate că erau suficient de disperaţi încît să-şi dorească o casă a lor la orice preţ şi în orice condiţii.
Oricum, problema implică mult tupeu, o oarecare doză de prostie şi mult dezinteres din partea autorităţilor. Din punctul meu de vedere ar trebui evaluate două lucruri: pe de o parte traficul aerian aducător de turişti, bani pentru stat şi siguranţa vecinilor, pe de altă parte somnul şi liniştea acestora. Dacă ar fi după mine, aş actiona într-o manieră care ar rezolva toate aspectele de mai sus: aş nivela clădirile (adică le-aş face una cu pămîntul) şi aş reloca locuitorii lor într-o zonă în care au şi siguranţă, au şi somn, au şi linişte. Adică aş readuce lucrurile pe făgaşul normal.
