Discutam zilele trecute cu un prieten despre domeniile de internet şi am ajuns să discutăm despre unul dintre domeniile pe care le-am cumpărat mai demult. E încă inactiv, dar se doreşte ca în viitor să conţină informaţii despre istoria şi modul de viaţă al ţiganilor, despre interacţiunea lor cu populaţia majoritară din România.
În scurt timp discuţia a luat o altă turnură: de ce ţigani şi de ce nu rromi? I-am spus că a pus întrebarea pe dos: de ce rromi şi nu ţigani? Termenul de „rrom” (romanes) este folosit în vorbirea curentă de cîţiva ani, în schimb termenul de ţigani se foloseşte de cel puţin două secole. Oare să fi greşit generaţii întregi şi doar noi ne-am trezit peste noapte că sîntem mai deştepţi decît ei? Mă îndoiesc. Nu e decît o promovare care nu aduce nimic bun românilor.
Dacă ar fi să-l citez pe regretatul George Pruteanu, cuvîntul „rom” e de origine ţigănească şi înseamnă „om, persoană”. Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative (în vocabularul unora dintre români) ale cuvîntului ţigan.
Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani este din anul 1068 în timpul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumţi în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: "arami" (armean, păgîn), "faraontseg" (gloata), "bohemien" (din Boemia), "tartares" (tatar), "gypsy" (egiptean), "saracin" (arab), "athinganoi" (ţigan) şi din motive evidente: denumirile provin de la denumirile popoarelor cu care au intrat în contact şi pe care le-au preluat mai departe, deşi nu au făcut niciodată parte din popoarele respective. Astfel, "şatra" vine de la casta Kshatria (războinică), "ţigan/zigeneur/zingaro" vine de la "athinganoi", secta religioasă grecescă recunoscută pentru activitatea de prezicere, "gypsy" vine de la "egyptian" cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pretinzînd ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj, "yansser", cum sînt cunoscuti la New York, provine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti, în Franţa s-a impus numele Gitanes, în limbile engleză Gipsy şi spaniolă Gitano, în Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).
Despre locul de origine al ţiganilor exista mai multe teorii: unii specialişti consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este însă sigur că migraţia ţiganilor către Europa, alături de alte grupuri etnice orientale, s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, dar şi în vestul continentului. Astfel, începînd din secolul V, ţiganii au migrat în Iran şi Asia mediteraneeană, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns şi în sud-estul şi centrul Europei (secolele X – XIV) şi în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa de vest (în special în peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele două Americi. Sînt semnalaţi în Ţările Române în secolul XIV, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, cîntăreţi – în special lăutari, etc) organizaţi în şatre, fie ca robi (sclavi) boiereşti, domneşti sau mânăstireşti.
Limba ţiganilor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.
Personal, nu pot fi de acord cu termenii de „rom”, „rrom”, „romanes” adresat ţiganilor din două motive: primul este că întotdeauna am perceput denumirea de ţigan ca fiind aceea a unei etnii, nu ca pe o insultă, iar al doilea motiv este că „rom” şi variaţiile lui se aseamănă prea mult cu denumirea curentă a poporului român (pentru că, la rîndul lor, românii au avut mai multe denumiri de-a lungul mileniilor: daci, traci, carpi, daco-romani, vlahi, valahi, termenul de român fiind original din perioada revoluţiei paşoptiste, adică cea din 1848 pentru necunoscători). Am întîlnit persoane care s-au plîns de discriminare pentru că folosesc termenul de ţigan şi nu îl accept pe cel de rrom, dar din punctul meu de vedere discriminarea este inversă: prea mulţi oameni răspîndiţi în toată lumea ajung să-i confunde pe români cu unii dintre ţigani (fiecare pădure are şi uscăturile ei, nu?) şi să îi considere pe români în general ca ceva rău.
De asemenea, prefer să caut partea bună a etniei lor care au dat civilizaţiei muzica lăutărească şi muzicieni de excepţie (Barbu Lăutaru, Grigoraş Dinicu, Romica Puceanu, Marcel Budală şi mulţi alţii), actori (Jean Constantin, Ştefan Bănică senior), scriitori (Anton Pann) recunoscuţi şi apreciaţi ca atare în ciuda originilor lor. Interacţiunea lor cu românii a dus la apariţia unor opere literare, ca de exemplu „La ţigănci” de Mircea Eliade sau „Ţiganiada” de Ion Budai Deleanu.
În plus, nu cu mult timp în urmă am văzut un interviu la televizor cu un ţigan florar şi am rămas aproape impresionat de modul lui de gîndire: un om harnic, serios, foarte bun cunoscător al meseriei sale, iubitor de flori, dovedea o maturitate pe care nu am observat-o la mulţi din "lumea bună". Dacă ar fi mai mulţi ca şi el România nu ar mai fi în rahatul ăsta de acum (adică o criză economică şi politică care ne face de rîsul Europei).
Este mult mai greu să îi educi pe oameni şi să le cîştigi respectul decît să le copiezi denumirea şi să o foloseşti mai departe, dar cîştigurile sînt mult mai mari în cazul educaţiei.
Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Tiganii,_rromii_sau_discriminarea_romanilor_de_catre_romani/MTY3/
