Bucuresti - centrul vechi, Lipscani si ce mai e nou pe acolo

Azi am dat peste un articol de jurnal care mi-a trezit amintiri plăcute despre drumurile mele (ocazionale sau nu) prin Bucureşti. În articol este vorba despre centrul istoric şi îl puteţi găsi aici: http://carolparchotel.wordpress.com/2009/09/14/centrul-vechi-cat-ne-bucura-lucrurile-marunte/.

Săptămîna trecută am avut un drum de făcut pînă în Bucureşti, cu treburi. Complet neplanificat, dar necesar. A fost o zi special pentru deplasări, aşa cum mi se mai întîmplă uneori.

La un moment dat am ajuns şi prin apropiere de Lipscani, îmi era în drum, şi am făcut un mic ocol. Mă pasionează istoria şi atmosfera de vechi a centrelor istorice şi a arhitecturii lor, aşa că mi-am permis să pierd puţin timp pe acolo. Ştiam că Lipscaniul era în renovare de vreo doi ani, dar nu am ajuns pe acolo decît o dată sau de două ori în toată această perioadă. La cît de încet se mişcă treburile în ţara asta (în general), nu mă aşteptam să fi terminat, şi am avut dreptate. Am putut observa modificări evidente de cînd am fost ultima oară pe acolo (inclusiv nişte panouri explicative şi fundaţii vechi dezgolite de sol doar pentru a deveni adevărate coşuri de gunoi), dar şi praful, acelaşi praf şi atmosferă de şantier ca şi înainte.

Trecătorii s-au schimbat, dar numărul lor rămăsese destul de mare. În ciuda lucrărilor în derulare Lipscaniul e destul de circulat. Nu cred că şobolanul pe care l-am văzut la un moment dat făcînd paşi sfioşi în spaţiul deschis, printre oameni, era acolo la ultima mea vizită, dar cu siguranţă are o "locuinţă" pusă la punct. Este aproape garantat de stat că nimeni nu-l va evacua de acolo. Poate greşesc, dar am observat că la mulţi nu prea le pasă de... detalii de genul acesta.

Mă bucur că există iniţiativa de a transforma centrul vechi al Bucureştiului într-o atracţie care să pună în valoare istoria românilor, mai ales că avem cu ce să ne mîndrim. Însă rămîn un pic sceptic, aştept finalizarea lucrărilor şi rezultatul concret pentru a mă putea bucura cu adevărat. Experienţa amenajării pietonalei din Oradea îmi spune că orice proiect bun poate eşua admirabil cînd vine vorba de aspect... dar asta e un alt subiect. Poate voi scrie despre el.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Bucuresti_-_centrul_vechi,_Lipscani_si_ce_mai_e_nou_pe_acolo/NTc=/

Gropile ucigase de pe Drumul National 19, judetul Bihor

Un şofer de 36 ani a murit ieri după-amiază pe DN 19, judeţul Bihor. Circulaţia între Marghita şi Oradea a fost blocată în ambele sensuri timp de aproape două ore, timp în care traficul a fost deviat spre Săcuieni.

Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, Alina Dinu, a declarat că accidentul s-a produs după ce un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor a pierdut controlul volanului într-o curbă, maşina intrînd într-un tir. "Un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, într-o curbă uşoară spre dreapta, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un tir. Şoferul autoturismului a murit. Un pasager este rănit la spital. Încă nu ştim mai multe detalii", a precizat inspectorul Alina Dinu.

Aparent, şoferul Matizului vroia să evite craterele din asfalt, dar nu a putut să redreseze maşina la timp intrînd în coliziune cu camionul. Şoseaua dintre Marghita şi Oradea a fost ridicată la rangul de Drum Naţional pentru a aduce fonduri şi este folosită intensiv de camioane pentru construcţia autostrăzii Transilvania. Deşi este acum DN, şoseaua respectivă este foarte prost întreţinută. Nu a excelat niciodată printre drumurile din judeţul Bihor, fiind cunoscută pentru calitatea proastă şi numărul mare de gropi. Pe lîngă pagubele materiale contorizate în reparaţii şi consum mare de carburanţi, şoselele cu cratere şi gropi au întotdeauna partea lor de victime umane.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Gropile_ucigase_de_pe_Drumul_National_19,_judetul_Bihor/NTk=/

Memorial: a murit Nicu Constantin

Actorul Nicu Constantin a decedat astăzi la vîrsta de 70 de ani în urma unui stop cardiorespirator, el fiind internat în ultimele patru luni (începînd din 11 mai) la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Capitală datorită unor suferinţe pulmonare severe.

Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sârbu, a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Nicu Constantin a decedat la ora 16.45, după ce la ora 14.00 a avut un stop cardiorespirator, medicii reuşind atunci să îl readucă la viaţă. Două ore mai tîrziu actorul a încetat din viaţă, după ce a suferit un al doilea stop cardiorespirator.

Soţia actorului a fost permanent în spital alături de acesta, pe toată durata spitalizării.

Nicu Constantin s-a născut în 31 iulie 1939, la Eforie Sud, judeţul Constanţa. El a urmat Şcoala de Marină din Constanţa şi Şcoala de Arte din Bucureşti.

A fost vedetă a Teatrului Satiric "Constantin Tănase" din Bucureşti intre 1960 şi 2000, unde a susţinut peste 9.000 de reprezentaţii. Nicu Constantin a jucat de-a lungul carierei şi in aproximativ 28 de filme printre care "împuşcături pe portativ" (1966), "Vin cicliştii" (1968), "Alo, aterizeaza străbunica" (1981), "Ministerul comediei" (1999). "Harababura" (1990), "Borvizomanii" (1988), "Muşchetarii în vacanţă" (1984), "Secretul lui Bachus" (1983), "Întoarcere la dragostea dintîi" (1981), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Am o idee!" (1981), "Ora zero" (1979), "Totul pentru fotbal" (1978), "Septembrie" (1977), "Lupuşor şi Mieluţu" (1975).

Între 1979 şi 1982 a fost actor al Teatrului Naţional de Operetă. A participat la peste 600 de emisiuni radio şi peste 300 de emisiuni de televiziune. Şi-a povestit experienţa de viaţă în cartea autobiografică "Ochelarii miraculoşi".

Fie să renască mai bun.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Memorial:_a_murit_Nicu_Constantin/NTQ=/

Memorial: a murit Patrick Swayze

Cunoscut pentru roluri ca Dirty dancing (1987), Ghost (1990) şi Point break (1991), actorul în vîrstă de 57 de ani a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în ianuarie 2008. Ieri seară a pierdut bătălia cu cancerul şi a decedat în locuinţa din Los Angeles, înconjurat de familie.

Patrick Swayze participa la realizarea show-ului TV "The Beast" încă de cînd a primit diagnosticul de cancer, plănuia să scrie o carte de memorii împreună cu soţia sa. Era căsătorit din 1975 cu Lisa Niemi, o dansatoare care lua lecţii de coregrafie cu mama lui. S-au întîlnit cînd el avea 19 ani şi ea doar 15. Ea a fost cea care l-a susţinut cu tărie în tot acest timp.

Marca personală: salutul realizat pe jumătate.

Nu pot spune că sînt un fan de-al lui, dar l-am urmărit întotdeauna cu plăcere în filme. Fie să renască mai bun.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Memorial:_a_murit_Patrick_Swayze/NTI=/

Motivational

De ce motivaţional? Pentru că citeam un pic mai devreme o pagină cu texte motivaţionale pe care mi-a trimis-o cineva. Adică cum să nu-ţi fie frică, de ce trebuie să faci aia sau cealaltă, să nu încetezi niciodată să lupţi pentru ce crezi tu că e mai bine.... ştiţi voi... există o mie de miliarde de texte pe reţeaua asta mondială în cam toate limbile Terrei, vii sau moarte. Braşoave, dar din alea cu succes la public. Sau pur şi simplu succes... pentru că deseori se dovedesc motivaţionale.

Haideţi să vă motivez şi eu un pic:

Cineva mi-a spus mai demult un lucru: ştim exact unde sîntem (voi sînteţi stînd pe curul vostru comun pe vreun scaun, fotoliu sau ce-o fi citindu-mă iar eu sînt pe curul meu pe scaun – alt scaun, evident, că doar n-om fi folosind încă acelaşi cerebel – scriind pentru voi, amărîţilor) şi ştim exact unde vom ajunge: în burţile altora, ca hrană. Sună sadic, nu-i aşa? Chiar este. Realitatea este deseori sadică, dar asta e. N-avem ce face: bani de droguri nu mai sînt, i-a păpat criza economică pe toţi.

Cine mi-a spus asta chestia asta cu destinaţia deja cunoscută mi-a spus-o plin de optimism (un fraier, şi i-am aruncat-o în faţă: e prea mereu optimist pentru gustul meu) pentru că, dacă tot ştii unde vei ajunge, devine important doar ce laşi în urma ta. Adică laşi doar un cadavru plin de e-uri, de bacterii şi de viermi sau laşi în urmă şi vreo operă de artă pusă bine pe undeva? Sau o construcţie care să dăinuiască peste milenii? Sau poate nişte oameni fericiţi?

Alegerea e a fiecăruia, în funcţie de posibilităţi intelectuale şi de voinţă, însă să ştiţi un lucru: odată ce aţi murit deja nu prea puteţi face mare lucru, indiferent de cîte poveşti vă bagă pe gît religia. Orice religie. Aşa că trasaţi-vă un scop şi urmaţi-l. Nu vă va condamna nimeni că nu l-aţi atins, dar vă va condamna toată lumea care contează că nu aţi făcut nimic pentru a ajunge acolo.

Singurul pericol nu-l reprezintă ce vă va mînca după moarte (cum spuneam, odată ce aţi murit nu vă mai pasă), ci doar ceea ce vă mănîncă cît timp sînteţi încă vii: griji, probleme, frici, nelinişti, etc. (lista e imens de lungă, completaţi-o voi cu propria experienţă de viaţă).

Nimeni nu vă va învăţa cum să luptaţi (împotriva lor şi nu numai), în schimb toată lumea vă va învăţa de ce.

Scris de catre 'ateu', locatia lui fiind: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Motivational/MjM=/