1
Umbra este de-a dreptul malefică! E o piază rea distrugătoare de date. Oriunde merge Întunericul o însoţeşte. Şi nu mă refer la simpla lipsă a radiaţiilor cunoscute sub numele de lumină sau la întunericul absolut care se spune - despre care unii spun – că ne înconjoară după moarte. Mă refer la blestematul fenomen care se întîmplă întotdeauna – şi de fiecare dată – cînd Ursulla Petrescu trece pe lîngă un aparat electronic. Orice aparat electronic. Orice bucată amărîtă de metal cu energie electrică în ea.
Să nu credeţi că este ceva de genul monitoarelor care fluctuează, sau a aparatelor care îşi încetează brusc activitatea pentru ca mai apoi, la o perioadă variabilă de timp ce este direct proporţională cu depărtarea de femeia aia – Piaza cea Rea – să şi-o reia de parcă nimic nu s-a întîmplat. Sau ceva de genul becurilor ce îşi pierd din luminozitate sau explodează din cauza tensiunii prea mari, ori a cîmpurilor de forţă a căror consistenţă scade spre zero cu o rapiditate alarmantă pînă la anulare oricît de puternice au fost pînă mai înainte.
A, nu! Mă refer la toate acestea şi în plus!
Dar la naiba... se apropie. Pentru că monitorul meu a început deja să pîl... pîlpîie. Uite-o!...
PAC!
2
Femeia se îndrepta cu uşurinţă şi rapiditate prin culoarele bine luminate de lumina naturală a zilei (sau cel puţin aşa se spune – că e lumina zilei, dar nimeni nu mai e sigur de asta de cînd Piaza cea Rea o alungă pe măsură ce se deplasează prin firmă) spre un punct din spaţiu şi timp cunoscut numai de ea şi de partenerul ei de afaceri, coproprietarul firmei. Oamenii pe care îi întîlnea se dădeau brusc la o parte din calea ei de parcă ar fi ciumată... atît doar că ciuma nu a avut niciodata vreo legătură, şi nici acum nu are, cu defecţiunile tehnice apărute pe neaşteptate, fără nici o cauză anume, la PAD-urile sau laptop-urile pe care făcuseră greşeala imensă să le ia cu ei. Şi nici cu zîmbetele ironice-îndurerate ale unora.
În tot acest timp Freddy R. Barney, coproprietarul uneia dintre cele mai mari firme de software şi de roboţi industriali din Europa, blestema de zor incompetenţa a doi dintre subordonaţii lui care nici mai mult nici mai puţin au dat peste cap întreaga producţie de roboţi proto-umani. Acum Freddy the Barney, cum i se spune în mod constant, răsfoieşte tot felul de rapoarte, unele tipărite, altele afişate pe monitorul de pe birou. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, căzu şi curentul. Nu mult, numai pentru cîteva secunde, dar suficient pentru a-i da peste cap terminalul.
- Blestemată fie era atomică!!
Urletul ar fi ridicat părul din cap de groază oricărei persoane aflate în cameră cu el. Dar era singur, aşa că urletul se mulţumi să o sperie pe secretara ce se afla dincolo de uşă şi tocmai se pregătea să-i aducă cafeaua de la ora 10, şi care nu era nici pe departe conştientă de surescitarea şefului. Sau era perfect conştientă şi încerca să-l calmeze cu nişte cofeină, nimeni nu ştia sigur şi nici nu avea să afle vreodată: licoarea neagră şi fierbinte se întinse cu rapiditate pe tastatură şi pe birou şi, din nefericire, (oricum, cui îi pasă de o amărîtă de tastatură? Sau de un birou?) ajunse şi pe rochia gălbuie a tinerei. Lucru care îi smulse un strigăt surd de durere. Se mulţumi să-şi manifeste înjurăturile (între noi fie vorba erau aproape la fel de îngrozitoare ca ale şefului chiar dacă aveau alte motive şi erau îndreptate spre altceva/altcineva) în gînd şi alergă cît putu mai repede la baie ca să se spele. Oricum pata nu mai avea să iasă din rochie, dar măcar să iasă cît să ajungă pînă acasă ca să o arunce în linişte. Astfel nu avu cum să-l audă pe Freddy în videofonul cu circuit închis blestemînd de zor în căutarea ei, pentru ca mai apoi acesta să amuţească din nou atunci cînd aparatele au început să o ia razna de parcă urletele directorului le-ar fi băgat în sperieţi.
Pentru orice neavizat toată debandada aceea i s-ar fi părut de-a dreptul de speriat: de o parte a uşii se auzeau strigăte şi blesteme ce puteau fi atribuite cu uşurinţă unei cete de diavoli... iar de cealaltă parte a uşii aparatele se comportau de parcă ar fi avut nevoie de un exorcist. Sau cel puţin de un expert pentru a fi reparate, dacă mai puteau fi reparate. Dintre toate aceste gînduri cel mai îngrozitor era acela că ceata de draci de dincolo ar urma să năvălească aici şi... Ceata de draci formată dintr-o singură persoană chiar năvăli în anticameră în căutarea unei secretare care nu se afla acolo, iar aparatele reacţionară cum se cuvine încetîndu-şi complet activitatea. Închipuiţi-vă acum un om solid de vreo 45-50 de ani, de vreo 1.95 şi de 130 de kg., extrem de furios, care intră într-o încăpere cu o asemenea rapiditate, ca să nu-i spunem violenţă, că ne putem aştepta ca uşile glisante să-l urmeze smulse se suflul deplasării. Dar uşile nu îl urmară, şi nu din cauza lor. Sau cel puţin nu numai: numai după doi paşi omul se opri la fel de brusc cum intrase şi aruncă o privire scurtă şi cuprinzătoare, aproape speriată dacă îi putem spune aşa, prin încăperea întunecată. Încercă să vadă ceva, orice, dar ochii săi era încă obişnuiţi cu lumina puternică a propriului birou. Lumină care începu să fluctueze uşor atunci cînd uşile biroului-anticameră al secretarei se dădură în lături. Poate de aceea Barney nu percepu decît semiîntuneric şi zgomote de aparate care mergeau aiurea în spatele său înainte ca uşile din spatele lui să alunece în poziţia închis şi să îi taie orice cale de retragere din faţa siluetei atît de cunoscute.
- Ursulla!
Este de-a dreptul groaznic să vezi un om de dimensiunea lui Freddy R. Barney tremurînd din ţîţîni de parcă ar fi nimerit în mijlocul unei furtuni extraordinare. Iar în lumina stării psihice a directorului din ultimele ore imaginea unei asemenea vijelii este şi mai terifiantă. Şi chiar şi avea de ce... Două motive suficient de importante pentru a face ca furia sa cea mai grozavă să pară o furtună într-un pahar de apă şi de aceea să o facă să se liniştească ca prin farmec: primul ar fi un sentiment dubios de asemănător cu o uşoară frică superstiţioasă (iar dacă ar fi să-i luăm în considerare dimensiunile fizice nimic nu este uşor în lumea lui Freddy R. Barney) faţă de proprietatea femeii de a face ca aparatele să o ia razna şi să-şi piardă toate datele preţioase pe care s-ar putea să le aibă. Un sentiment a cărui apeluri disperate ce veneau dintr-un colţ ambiguu al conştiinţei nu putea să le ignore în ciuda faptului că erau foarte buni prieteni şi de o perioadă lungă de timp. Unii ar spune că de o viaţă întreagă.
Acum, că veni vorba de cel de-al doilea motiv, trebuie să menţionez faptul că la nivelele superioare ale firmei diviziunea muncii sînt împărţite în două direcţii principale: departamentul economic care este răspunderea principală şi unica la ora actuală a lui Freddy the Barney, respectiv departamentul de cercetare-dezvoltare care îi revenea, deci, Ursullei. Iar de obicei, adică aproape întotdeauna (iar limita este deosebit de ambiguă în memoria directorului economic), apariţiile ei în biroul lui erau strîns legate de cerinţele/necesităţile din punct de vedere al resurselor financiare, umane şi de tehnică ale departamentului de cercetare. Este adevărat, iar Freddy a fost întotdeauna şi încă mai este susţinătorul acestui lucru – de aceea nici nu refuzat-o niciodată, că profitul de pe urma aplicaţiilor dezvoltate în urma acestor cerinţe/necesităţi trec cu mult peste toate estimările iniţiale, O Doamne, femeia asta este un geniu!, dar preţul este de fiecare dată un efort deosebit din partea companiei. Ciclic, vreme de săptămîni, luni şi... şi luni întregi, după o asemenea incursiune în biroul lui, Freddy este pe cale să-şi smulgă părul din cap, mai ales în nopţile şi zilele următoare nedormite, încercînd să-şi salveze compania de la faliment. Firele de păr alb ce-i încunună tîmplele, cheliile majorităţii subalternilor săi direcţi de sex bărbătesc sau nu şi mai ales faptul că îşi ocupă încă biroul atît de supus stresului, în special cel al poluării sonice în ultimele ore, dovedesc faptul că a reuşit întotdeauna să-şi păstreze capul limpede şi deasupra apei, cum îi place lui să se laude referitor la progresul firmei în timp.
Mai puţin în acest moment pentru că o expresie nedefinită ce sugera un întreg spectru de stări exceptînd calmul îi apăru pe faţă pentru a dispare în acelaşi timp cu principala sursă de lumină din biroul secretarei: becul din plafon explodă imediat după exclamaţia lui de parcă aceasta ar fi declanşat o bombă. Becul a explodat în ciuda faptului că pila de fuziune atomică de la subsol şi echipamentele sale periferice asigură întotdeauna, şi repet, ÎNTOTDEAUNA, o valoare constantă a tensiunii ce alimentează tot ce merge cu curent electric din clădire cu excepţia momentelor în care, din cauza vreunui factor exterior sau altul, această tensiune variază foarte mult şi are ca efect, printre multe altele, un blestem de genul celui care a speriat-o pe secretară ceva mai devreme.
- Ursulla! repetă directorul economic parcă ceva mai calm.
Parcă.
Aceasta nu păru afectată de pierderile de tensiune de pe reţea, cine ştie, poate chiar ea le-a cauzat, sau de lipsa secretarei ori de reacţia bărbatului de lîngă ea. De fapt nu părea afectată de nimic în acele momente.Femeia era încă tînără, iar faţa grăsuţă îi era la fel de netedă şi dură de parcă ar fi cioplită în piatră iar ochii îi străluceau ca a unei pisici în întuneric.
- Cu ce ocazie pe aici?
Oricît de mult încercă directorul economic să nu pară speriat simţi că nu reuşea pe deplin. Avea totuşi dreptate: nu putea fi speriat în timp ce era şi îngrozit pe deasupra.
- Am auzit că, iar vocea femeii sună ca un bici în zona crepusculară a încăperii, i-ai concediat pe Nicolescu şi Petre de la proto-umani.
Femeia înaintă spre mijlocul încăperii şi spre biroul secretarei acum părăsit iar Freddy se dădu instinctiv doi paşi înapoi. S-ar fi deplasat mai mult, ba chiar s-ar fi întors pe călcîie şi ar fi luat-o la goană dacă ar fi avut unde fugi, dar mai ales dacă uşile glisante nu s-ar fi închis în urma lui şi nu ar fi rămas aşa în ciuda eforturilor sale mai mult disperate decît discrete de a atrage atenţia detectorului de mişcare pentru a comanda deschiderea lor. Dar uşile păreau să sufere de aceeaşi pană de curent ca restul aparatelor electrice.
Încercă să se justifice:
- Trebuia. Au dat peste cap producţia de roboţi pro...
- Ştiu ce se spune că au făcut. Dar asta nu e motiv de concediere.
Restul povestirii este aici:
1 Umbra este de-a dreptul malefică! E o piază rea distrugătoare de date. Oriunde merge Întunericul o însoţeşte. Şi nu mă refer la simpla lipsă a radiaţiilor cunoscute sub numele de lumină sau la întunericul absolut care se spune - despre care unii spun – că ne înconjoară după moarte. Mă refer la b ...
